Complexul Naţional Muzeal ASTRA Sibiu
Certificat de Excelenta 2018 |
Muzeul ASTRA, cea mai importantă instituţie fondată de Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român, a fost inaugurat în 19 august 1905. El s-a născut din dorinţa românilor ardeleni de a-şi defini propria identitate etnoculturală, în conglomeratul etnic al Imperiul Austro-Ungar şi pe fondul emancipării culturale a tuturor popoarelor din centrul şi sud-estul Europei, având ca model muzeele deja constituite ale saşilor, ungurilor şi secuilor.
Cel mai aşteptat eveniment al zilei de 19 august a fost vernisajul “Expoziţiei etnografice şi istorico-culturale” care a marcat inaugurarea solemnă a Muzeului “Asociaţiunii”. Momentul a fost considerat de contemporani ca “cea mai splendidă sărbătoare culturală ce au ajuns-o până acum românii din ţările Coroanei ungare”. Au fost prezenţi liderii Asociaţiunii, delegaţii despărţămintelor, conducătorii bisericilor din Transilvania, intelectuali, conaţionali germani, reprezentanţi ai românilor din Bucovina, oaspeţi din România, ziarişti de la principalele publicaţii din România şi din Ardeal, dar mai ales ţărani veniţi într-un număr impresionant de mare pentru a participa la serbările de la Sibiu.
În perioada de după unire (1918-1919), muzeul a cunoscut o dezvoltare impetuoasă devenind, după Muzeul Brukenthal, cel mai valoros şi important muzeu al Ardealului.
Un muzeu în aer liber a fost gândit, la Sibiu, încă din anul 1940 (meritul fiind a lui R. Vuia, director al Muzeului Etnografic al Transilvania, în momentul refugierii sale de la Cluj-Napoca, la Sibiu, după Dictatul de la Viena), dar proiectul său efemer devenind o realitate, abia în 1963, din iniţiativa lui Cornel Irimie, cel care avea să fie întâiul său director.
După atribuirea terenului necesar pentru organizarea expoziţiei muzeului (prin decretul Primăriei Sibiu, numărul 693 din 11 octombrie 1960), s-a trecut la realizarea propriu-zisă. Astfel, specialiştii Secţiei de etnografie şi artă populară din cadrul Complexului Muzeal Brukenthal au întocmit Proiectul tematic şi de organizare a Muzeului în aer liber şi au stabilit etapele ulterioare de dezvoltare ale acestuia. “Intitulat” Planul tematic şi de organizare a secţiei etnografice în aer liber din Dumbrava Sibiului, proiectul a fost pus în discuţie, în decembrie 1961. La şedinţa de lucru au participat, pe lângă specialiştii muzeului sibian (muzeografi, arhitecţi, graficieni, restauratori) şi reprezentanţi ai Academiei Române. Aceştia au dezbătut planul tematic şi profilul viitorului muzeu, care avea să se numească Muzeul Tehnicii Populare şi care cuprindea patru sectoare tematice, fiecare fiind, la rândul lor, împărţite în numeroase grupe tematice ale lemnului, lutului, metalelor, industriei textile, a vânătorii, pescuitului, agriculturii, pomiculturii, prelucrării minereurilor etc.
La 6 mai 1962, Prezidiul Academiei Române a vizat favorabil tematica viitorului muzeu. Acesta urma să reprezinte ocupaţii, meşteşuguri şi “instalaţii tehnice populare” de pe întreg teritoriul ţării, grupate pe diversitatea proceselor tradiţionale, pe genuri şi tipologii.
În luna august a aceluiaşi an, transferul terenului destinat muzeului a fost aprobat şi de Sfatul Popular al Regiunii Braşov. În 8-10 noiembrie, 1963, a avut loc o nouă şedinţă a Comisiei consultative pentru organizarea Muzeului Tehnicii Populare, cu participarea specialiştilor de la Academia Română, Muzeul Satului şi Muzeul de Artă Populară din Bucureşti, Comisia de Cultură şi Artă, specialişti în sistematizarea oraşului, avizându-se Planul de organizare pe terenul destinat viitorului muzeu.
Începând cu anul 1963, cercetarea ştiinţifică întreprinsă de specialiştii muzeului s-a desfăşurat prin expediţii pentru depistarea în teren a monumentelor etnografice cu valoare documentar-istorică sau tehnică ce urmau a fi transferate în Dumbrava Sibiului. S-au identificat: joagărul din Gura Râului (Sibiu), moara din Dăbâca (Hunedoara), uleiniţa de la Orăştioara (Hunedoara) şi piua din Rod (Sibiu). Tot în anul 1963 s-au achiziţionat primele nouă monumente: moara plutitoare din Lucăceşti, piua cu teasc de la Orăştioara, joagărul hidraulic de la Gura Râului, piua de la Tălmăcel, moara de mână de la Bumbuieşti, teascul cu berbeci de la Racoviţa, podul plutitor de la Porceşti (Turnul Roşu). În perioada 1963-1964 a fost reconstituit primul monument transferat în muzeu: moara cu aducţie inferioară (Dăbâca) din ţinutul Pădurenilor Hunedoarei, un monument datat 1848, de mare valoare etnografică. În anii următori au mai fost reconstruite: teascului de boştină din Sebeş, moara de la Munteni, joagărul cu roată mică de la Gura Râului, piua cu vâltoare de la Rod, uleiniţa din Grind (în anul 1964), moara cu ciutură de la Arcani, teascul din Racoviţa, casa podarului şi moara plutitoare din Lucăceşti (în anul 1965).